Când ne gândim la Grecia ne gândim în primul rând la plajele însorite, la apa cristalină a mării, la tavernele cu mâncare delicioasă, la vestigiile antice sau la bouzoukia. Însă o vizită pe meleagurile elene poate să însemne și descoperirea unor rezervații naturale, locuri în care fauna, flora și peisajul creează o experiență unică pentru călători.

În expedițiile noastre de până acum în Grecia am avut ocazia de a vizita două rezervații naturale: Paros Park și Amvrakikos. Vă povestim aici, pe rând, despre amândouă.

Paros Park

În Paros (arhipelagul Cyclade) am ajuns anul acesta, insula fiind una din destinațiile din expediția de sailing la care am participat în luna mai. Am acostat în Naoussa, în partea nordică a insulei, un port pescăresc pitoresc ce încă își păstrează farmecul tradițional.

Ca să ajungem în Paros Park, pentru că aveam doar o zi de petrecut pe insulă și ne-ar fi luat ceva timp să ajungem în parc la picior, am decis să luam un taxi din port pentru a ajunge mai rapid.

Parcul se află pe peninsula Agios Ioannis Detis, la câtiva kilometri de Naoussa, și se remarcă printr-un cadru natural autentic pentru arhipelagul Cyclade, cu formațiuni geologice impresionante, peșteri, golfuri ascunse și plaje sălbatice. În parc se află și Mânăstirea Agios Ioannis Detis sau farul de la Capul Corakas.

Parcul a apărut ca răspuns la nevoia urgentă de a proteja valorile naturale ale locului, de a stopa degradarea peninsulei și de a reduce amenințările aduse zonei de către turismul de masă sau pășunatul necontrolat.

Trasee în Paros Park

În parc poți găsi trei trasee tematice ce se întind pe o distanță de 7 kilometri și care îți oferă posibilitatea de a vedea cele mai frumoase locuri de pe peninsula. Traseele sunt accesibile si potrivite pentru toate vârstele.

Noi am ales traseul 1 (Monastery Aï Yannis – Alonaki – Lighthouse) ce duce spre farul de la Capul Corakas, de unde poți vedea în zare insulele Mykonos, Delos, Tinos, Syros sau Naxos.

Amvrakikos

Uneori, când te abați de la drumul principal, descoperi cele mai surprinzătoare locuri. Așa ni s-a întâmplat și nouă anul trecut când am decis, în drum spre Lefkada cu mașina, să ne abatem de la traseul nostru și să mergem spre golful Amvrakikos. După ce am străbătut câteva sate și după ceva discuții cu localnicii pentru indicații (la un moment dat, ne-am rătăcit puțin), am ajuns la una din intrările în rezervație.

Amvrakikos este un mozaic de zone umede, un ecosistem complex format de deltele râurilor Louros și Arachtos, care adăpostește cea mai mare mlaștină (Rodia) din Grecia și o serie de lagune (Logarou, Tsoukalio). Biodiversitatea zonei este impresionantă, Amvrakikos fiind, la nivel european, unul dintre cele mai importante locuri de odihnă, hrană sau cuibărit pentru păsările migratoare. Apele golfului sunt populate și de delfini, foci sau țestoasele Caretta caretta.

Noi nu am avut norocul de a vedea delfini, dar ne-am întâlnit cu pelicani, stârci, egrete și cormorani. Și ne-am bucurat de peisajul unic din această rezervație.